Despre mine

Fotografia mea
HOMO SUM,HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO

vineri, 30 martie 2012

COZONACUL BUCLUCAS

                                   
                                                                                                                                    De cand ma stiu cozonacul m-a fascinat!..Vecina-l facea rotund si mare cat roata carului si-l decora cu fel de fel de-mpletituri de-l mancai cu ochii nu alta.
Bunica-l impleatea cu mainile ei garbove si pricepute, il unge cu ou dupa care arunca mac peste el si el se rumenea si se-nfoaie-n cuptor ca un paun in zilele lui bune.
Mama-l zapacea cu rahat si stafide  iar eu faceam adevarate "expeditii" prin cozonac cu degetul in cautarea rahatului moale si cald care ti se topea-n gura asumandu-mi toate riscurile in acelasi timp.
Matusa Leana-i punea multa ,multa nuca,rom si cacao si umplea casa de arome de-ti ploua-n gura ,mai nou ,spunea ea,lumea-i pune "ciocolata de-asta din borcan" dar nu-i totuna,ca-l tine pe loc si nu mai creste la fel de bine.
Ce sa mai ,cozonacul sub diferitele lui forme si arome este cel care stie sa spuna cele mai frumoase povesti despre copilarie,despre casa parinteasca despre frumusetea,caldura si aroma Sarbatorilor de Pasti si de Craciun,despre unitatea familie,despre dragoste si dor,despre iertare si impacare despre bucurie si speranta si despre romanism.
  Dar vorba lunga-i saracia omului si daca mai continuu voi sfarsi din nou sfasiata de dor de-acasa si de fapt vroiam sa va vorbesc despre o  reteta magica de cozonac.
Multe gospodine fac cozonaci dar putine reusesc sa se mandreasca cu ei.
Auzeam in copilarie scuze cu duiumul ca faina n-ar fi avut nus´cate zerouri,ca drojdia a fost veche,ca arde cuptorul,ca ala mic a lasat usa deschisa si-a racit cozonacul,ca l-a deocheat vecina cand a venit sa traga cu ochiul...ca m-a blestemat cumnata-mea ...
Nu sunt o bucatareasa care sa se-nvarta dupa soare dar ca orice roman am si eu ambitiile mele de categoria "o data-n viata".
Am vrut de multe ori sa fac cozonac si am sfarsit prin a face tot felul de prajituri plancinte sau torturi asa ca de-un Paste, in Barcelona fiind si cu gandul dusa la aroma Sarbatorilor Pascale romanesti m-am hotarat sa fac si eu cozonac,pentru prima data-n viata mea.
De obicei nu gatesc cu reteta-n fata si nici nu masor cantitatile ,o fac asa dupa ureche si alte simturi si lumea de la masa mea e foarte multumita, grasa si frumoasa si culmea de fiecare data mancarea imi iese la fel de buna si gustoasa ; de data asta insa,fiind vorba de cozonac,provocarea anului in materie de bucatarie,am hotarat sa fac lucrurile ca la carte.
 Am luat "biblia"bucataresei din biblioteca de Sanda Marin si am inceput sa caut reteta de cozonac.De-ar fi fost numai una ce simplu ar fi fost dar am gasit o droaie de feluri de cozonaci si cu greu am reusit sa ma hotarasc la unul.Deja aveam emotii si-mi aminteam de-un proverb pe care uneori il spunea bunul meu tata:"Daca toate mustele ar face miereeee"..ei da,..miere nu dar cozonac tot fac imi ziceam eu dupa care-l auzeam din nou:"Toate pasarile zboara dar nu ca randunica!"...Porfavor tata,ai incredere-n mine!!!
..In sfarsit am mai citit reteta de cateva ori,am insemnat cantitatile trebuincioase pe hartie si-am plecat la cumparaturi.
Am cumparat 8kg de faina,vreo 50 de oua si toate cele necesare conform retetei tinand cont ca-mi propusesem  sa fac 4 cozonaci si 4 tavi de pasca.Mi s-a parut un pic ciudat ca am umplut un portbagaj cu cele necesare pentru 8 cozonaci dar la pagina 208 Carte de bucate Sanda Marin in niciun moment sau paragraf nu se mentioneaza cati cozonaci ies dintr-un Kg. de faina atunci eu crezand ca dintr-un kg de faina iese un cozonac am purces la indeplinirea marelui vis, am inmultit totul cu 8 ,am cumparat un lighenus mai maricel care sa-mi cuprinda toate ingredientele,mi-am pus sortul la brau, mi-am suflecat manecile si m-am apucat romaneste de treaba.
Am framantat,am batut,am amestecat ,am intins, am sucit si-am invartit dupa care am acoperit aluatul cu-n stergar nou, asa cum vazusem la mama ca zic cine stie o fi si asta vreun secret, i-am adus un calorifer in bucatarie sa-i fac cald si l-am lasat sa se odihneasca si sa se "faca mare".
Am lasat aluatul la crescut si am plecat sa cumpar patru tavi de cozonac.Acum alta dananaie n-am gasit pe nicaieri asa tavi late si lungi cum stiam ca avea mama acasa pentru cozonaci dar pana la urma am luat 8 mai mici zic sa bag 4 o data si sa pregatesc alte patru constienta ca asa o sa dureze mai mult dar orice sacrificiu era mult prea mic pentru un scop atat de nobil...
Era sambata di-naintea Pastelui si ideea ca voi participa la slujba de-nviere si voi imparti cozonac romanilor de la biserica imi dadea aripi sa zbor dar am zburat doar pana ce am ajuns acasa unde-n bucatarie ma astepta o mare surpriza.
Cand am intrat in bucatarie, ce sa vezi?!?!...aluatul meu de cozonaci se prelingea ca lava unui Vezuviu pe masa si pe scaune in toata splendoarea lui..Pana aci mi-a fost!..Acum ce ma fac?..Sanda Marin nu avea nicio solutie pentru aceasta situatie fara precedent si aluatul continua sa se reverse molcom peste marginile lighenusului meu verde de plastic.Doamne,lumineaza-ma!..O sa curga pe jos....eram disperata.Cozonac imi trebuia mie,acum ce fac?
Evricaaaaaa!..Am gasit solutia salvatoare!Ligheanul de rufe!:)))))).L-am insfacat repede, l-am spalat cu toate cele dupa care am mutat aluatul miscator in el,adunandu-l de pe masa si de pe scaune...tensiune arteriala incepe sa mi se stabilizeze si incerc sa ma concentrez la pasul urmator ca venise seara deja si eu nu-mi puteam reveni din sperietura...Am avut tot timpul insa sa-mi revin din sperietura pentru ca am copt cozonaci toata noaptea pana-n ziua de Pasti la 10 cand am bagat ultimele tavi cu ochii injectati de somn.
 
 
Intr-un final fusese 32 de cozonaci si pasca la un loc..Am copt toata noaptea pasca si cozonac in ce am nimerit,tavi,vase de iena,forme de tort si prajituri doar doar oi termina aluatul buclucas din ligheanul de rufe care cu cat inaintam in noapte cu atat mi se parea ca se face mai mult.
Umpluturile au fost dintre cele mai nastrusnice:..cu tot ce avem prin casa fructe,legume,nuca,stafide,cacao dupa ce s-a terminat cacao am pus nutela dupa ce s-a terminat nuca am pus alune ,dupa ce-am terminat alunele am pus cocosul ,dupa ce am terminat branza am pus dulceata de gutui...si tot asa am facut ordine prin toate rafturile cautand umplutura pentru cozonaci si pasca.

Cozonacii au crescut si sa-u infoiat in tot felu,au iesit ca la mama acasa si-au mancat si gastele din cartier cozonac ca era din belsug.
M-am convins inca o data in plus ca Barcelona este un loc binecuvantat de D-zeu,care face adevarate minuni:)..Hristos a inviat in acel an fara mine iar in ziua de Pasti am dormit ne-ntoarsa cu satisfactia ridicata la patrat insa vazandu-mi bucataria plina de cozonaci si tavi de pasca toate claie peste gramada.Am inviat si eu spre seara sa ciocnesc un ou rosu cu cei dragi si sa mananc o bucata de cozonac romanesc de Barcelona.
                                                              Hristos a-nviat!
 
P.S.Ulterior multe gospodine mi-au cerut reteta magica dar n-am spus-o nimanui ,ramane un secret de familie care va trece din gura-n gura din generatie-n generatie :))))
                                                                                                                           A din A

luni, 19 martie 2012

CARNATI DE PLESCOI ........DE BARCELONA

                                                                            Ideea carnatilor de Plescoi .......de Barcelona a venit  intr-o zi de toamna tarzie cand am dat nas in nas prin centrul Barcelonei cu o turma de oi speriate de moarte si care dirijata de fortele de ordine comasate pentru actiunea "Transhumanta",sub ochii uimiti ai trecatorilor, a luat directie de  Pirinei.
Atunci am inteles ca oile inca mai exista,si inca mai urca iarna la munte si coboara primavara la camp.
In timp ce furata de peisaj eu admiram tumultul de oi capii care scanteiau in toate partile sarind peste gardulete si borduri profitand de iarba proaspata a rondurilor din centrul metropolei sotul meu ,fire practica, ii ceru numarul de mobil ciobanului,pentru orice eventualitate.:)
Astfel ca intr-o frumoasa dimineata de noiembrie am plecat pe urma turmei de mioare iberice in inima Pirineilor Catalani, nu inainte insa de a contacta telefonic cu mandrul ciobanel tras ca prin inel,al mai ortoman cu oi  mai multe ,mandre si cornute.
 
 

   
GPS-ul a stiut drumul pana la o rascruce de drumuri dupa care n-a mai recunoscut pajistile si ne-a lasat in voia Domnului care ne-a ajutat sa gasim stana cu pricina unde ne-au intampinat doi caini ciobanesti de marimea unor juncani buni numa´ de pus la jug.Nu s-au aratat prea ospitalieri pentru ca de la primul salt al lor insotit de un latrat puternic si gros si pana la fluieratul ciobanului mi-a trecut toata viata pe dinaintea ochilor.

Salvatorul meu,ciobanul cu fluierul de os,ce canta duios, ne-a intampinat calm si ne-a spus ca oile-s pe pajiste,sa asteptam ca trebuie sa le aduca....da,ciobanii sunt calmi vorbesc rar si concis probabil in orice limba si in orice loc fie ca-s ciobani din Carpati fie ca-s din Pirinei.
 


I-am cerut baciului o mioara stearpa ca sa fie mai grasa numa´buna pentru carnatii nostri de Plescoi pe care eram hotarati sa-i facem.Lucrurile au mers ca pe roate :au taiat-o, au jupuit-o ,au aranjat-o si cat ai clipi oaia a fost in portbagaj si 80 de euro in buzunarul ciobanului.
Ajunsi acasa am scos toata carnea de pe oase si-am pus deoparte carnea de pe pulpele din spate  pentru pastrama.
  Pastrama unsa cu toate mirodeniile: usturoi,sare,piper,boia si cimbru a fost imbatata cu vin alb si uitata vreo saptamana la macerat.
Pentru carnati am tocat 3/4 carne de oaie si 1/4 de vita.Seul,la loc de cinste,a fost trecut si el prin masina de tocat si amestecat cu carnea ;el se va topi in dogoarea neiertatoare a jarului atunci cand carnatii vor ajunge pe gratar. 
     
         Matele au trecut si ele prin procesul de curatare dupa metoda traditionala: cureti si speli la ele pana-ti vine acru dupa care le intorci pe partea cealalta si faci acelasi lucru,in final le dai o clateala cu otet pentru a le "lua greata"atat lor cat si tie.Important este sa ramana curate si albe ca zapada.
       Oasele ramasese curate ca lacrima parca adunate de pe garla si cum nu vedeam la ce ne-ar fi putut folosi le-am impachetat in cateva pungi si le-am aruncat la gunoi la containerul pentru resturi alimentare din spatele blocului.Consultand insa reteta pentru faimosii carnati de Plescoi am aflat ca unul dintre ingrediente este zeama de oase...am rupt-o la fuga sa caut oasele la gunoi inainte ca acesta sa fie ridicat si sa raman in pom...chiar nu vedeam de unde as fi putut cumpara oase de oaie.Am recuperat oasele buclucase le-am spalat "cu clor"(sa nu faceti asta!!!!:))))si le-am pus la fiert.
 
          Usturoiul ,asa cum bine stiti, pentru a-l curata mai usor il pui in apa si se curata singur :)))
 
 
   Localizarea carnatilor in zona Plescoi este datata dupa razboaiele ruso-turce din sec. al XVIII-lea,cand multi bulgari si sarbi au trecut Dunarea si s-au asezat in zona Buzaului unde au inceput sa cultive legume printre care si ardei iute.O parte din sarbi s-au asezat in zona Berca -Plescoi si au preferat sa condimemnteze carnatii din partea locului cu ardei iute uscat si macinat.Incepand cu sec. XIX acest produs s-a preparat cu precadere in satul Plescoi care a devenit "patria"acestor carnati uscati si foarte condimentati a caror reteta merge din gura-n gura trecand de la o generatie la alta dar "daca stranuta mata cand ii gusta" e semn ca marfa-i buna.:)
                                 
     Cum stiam ca mata nu am sa-mi  guste carnatii ,am facut praf o legatura de ardei iute pe care-o aveam agatata-n bucatarie cumparata de la un targ medieval ,ca de....mai bine sa fie decat sa nu se-ajunga...eu la ardei iute nu ma zgarcesc niciodata :)))
Am pisat usturoiul,am incalzit o cracuta de cimbru si-am frecat-o intre palme deasupra ligheanului cu carnea tocata ,am pus si-un praf de piper si am adaugat zeama de oase cam 200 ml la 1kg de carne  si evident sare dupa gust nu prea multa insa ,carnatii  mai scad cand ii lasi la uscat si afumat si exista riscul sa iasa prea sarati nu ca n-ar fi buni dar cer si mai mult vin :)
       Am amestecat bine toate ingredientele magice intre care cateva grame de pasiune,un strop de romanism, o lingurita cu varf de traditionalism ,o mana de colaborare si multa,multa tragere de inima dupa care am lasat sa se odihneasca vreo doua ore atat carnea  cat  si intreaga echipa de bucatari care au contribuit la obtinerea acestui nou produs:Carnati de Plescoi de Barcelona :)
 Cine a facut de fapt carnatii?...Adelina evident,mezina familiei care este nelipsita din bucatarie mai ales cand se intampla lucruri "ciudate"spune ea adica altceva decat ceea ce face mami de obicei.

Nu am avut palnie speciala pentru carnati de Plescoi dar cum romanu-i inventiv s-a solutionat si aceasta problema si cu o viteza naucitoare carnatii de Plescoi de Barcelona se incolacesc in platoul care devine tot mai neincapator.
In cazul in care va aventurati la asa ceva nu uitati sa ungeti matele cu un pic de ulei ca treaba sa mearga ca ....unsa!:))





 Odata terminate matele de umplut carnatii se lasa o zi doua la zvantat  dupa care pot fi consumati asa cruzi sau gatiti.
   Noi insa dornici sa miroasa carnatul un pic a fum am improvizat o afumatoare si cu cateva buturugi de vie din podgoria Freixenetului am facut o fumaraie pentru carnatii nostri de Plescoi de.... Barcelona.
   Carnatii de Plescoi uscati si afumati se spune ca sunt o nebunie udati cu vin rosu de Pietroasele...... ai nostrii insa  au fost udati cu vino tinto de Rioja care uda al naibii de bine..va asigur eu!:))

 

 Carnatii de Plescoi de Barcelona se pot manca uscati si afumati la metru sau la cat se poate....si va asigur mata noastra,mezina familiei, a stranutat cand i-a gustat!:))

 
Carnati de Plescoi de Barcelona....marca inregistrata!:)